Ciocolată caldă şi ţigară de foi…

…şi speranţe timide desprinse din vise măreţe. Avem tendinţa de a ne spune deseori ‘gata, de mâine o să fie mai bine. De mânie îmi iau soarta-n mâini şi pornesc pe drumul meu, pavat cu raze de soare şi bucurii’. Doar că de cele mai multe ori uităm că drumul către fericire nu complet lipsit de obstacole. Obstacole mari, care pun o perdea grea peste punctul de sosire. Perdea pe care poţi atât de uşor să o dai la o parte, dacă ai curaj.. Problema e că, precum spuneam şi mai devreme, noi oamenii suntem laşi prin definiţie şi ne speriem de obstacole, fapt ce-l găsesc foarte uşor de justificat, întrucât..obstacolele sunt nu altceva decât demonii noştri, temerile noastre cele mai mari. Ca să obţii acel ‘happy end’ nu trebuie să te lupţi cu nimeni altcineva decât cu tine, căci atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, există două posibilităţi : ori devii cel mai bun prieten al tău, ori cel mai mare duşman. Alb sau negru. Nu există gri. Defapt există, dar griul e adăpostul acela şubred în care îţi deplângi zilele pentru că n-ai avut curajul să mergi mai departe, indiferent de ce vei întâmpina.

Am avut zile în care mă refuzam să mă uit în oglindă, temându-mă că voi fi dezamăgită de persoana care mă va privi înapoi. Zile în care mergeam tiptil, ca paşii mei să nu facă nici cel mai mic zgomot în urma mea. Zile în care mă îngropam în lucru, ca după aia să-mi beau minţile ca-n cele din urmă să ajung să adorm zbuciumată în aşternuturile vreunui bărbat. Singurele dovezi ale faptului că eram vie, erau vânătăile de pe braţe, gât, sâni, durerile constante de cap şi hainele mele îmbibate în fum de ţigară.

Privind înapoi, mă cutremur cu silă de persoana care eram. Defapt, mai degrabă mă înspăimântă ideea că aş fi putut să rămân tot acolo..rătăcită printre aşternuturi, sticle şi pâcle de fum de ţigară…

Se spune că atunci când te doare fiecare părticică din tine, eşti gata de-o schimbare, iar dacă nu te schimbi, înseamnă că durerea nu este suficient de puternică. Eu am ales să mă schimb..

Grimasa de durere s-a transformat într-un zâmbet amar, care încet încet înfloreşte într-unul de mulţumire. Cine ştie, poate într-o zi o să fie un zâmbet sincer de fericire..

fum