Desigur

Nu îmi place să scriu. Adică îmi place, dar n-o fac ca să impresionez sau ca să demonstrez ceva. E, cred, ultimul meu mecanism de gestionare a greutăților. Îmi reciteam postările de acum câțiva ani și aparent problemele mele nu s-au schimbat prea mult de atunci. Nu mai știu exact după cine sufeream, cui îi scriam rânduri ce nu vor fi citite niciodată, dar nu cred că are vreo relevanță. Impactul se simte pe moment, în timp, rămâne doar o umbră pe suflet, fără nume, fără chip.

Revin, deci, să-mi aștern frustrările.

T.

Da, nu am ce zice, aici greșeala a fost pe deplin a mea. Eu am fost cea care a interpretat prea în detaliu orice cuvânt aruncat într-o doară. Nu mi-ai spus vorbe drăgăstoase, nu mi-ai sărutat dosul palmei. Mă trânteai în schimb, de toți pereții, îmi rupeam unghiile în tine. Era bine. Prea bine. Tocmai de asta, fiind disperată după orice urmă de afecțiune, am confundat sexul cu sentimentele. Proastă. Proastă, proastă, proastă grămadă. Dacă ai fi fot primul, al doilea, fie și cel de-al zecelea care mi-ai intrat sub piele, aș fi înțeles naivitatea mea. Ar fi trebuit să știu mai bine, ar fi trebuit să fac un duș rece și să nu îmi creez scenarii. Dar am făcut-o. M-am îndrăgostit de tine, m-am lăsat amețită de propriile-mi gânduri. De fiecare dată când mă căutai, îmi imaginam c-o faci pentru că îți este dor de mine, că mă vrei alături. Ce-o fi fost în mintea mea?

Irelevant. M-am vindecat de tine. Acum zâmbesc când mi-aduc aminte de dragostea carnală care ți-am purtat-o. Pe tine te-am iertat. Te-ai transformat în umbră.

H.

Tu, în schimb… M-ai nenorocit. Eram vindecată când mi-ai ieșit în cale. Eram, ca niciodată, bine. Ai intrat cu bocancii în viața mea, m-ai convins că mă vrei. Păreai tot ce nu știam vreodată că-mi doresc de la un bărbat. Credeam că ești salvarea mea. Că odată cu tine, voi înceta să mai cad în patul altora, că odată cu tine mă voi simți din nou a cuiva. Credeam că ești, ca să vezi, alesul. M-ai făcut cea mai fericită, chiar și dacă pentru scurt timp. Zâmbeam tot timpul, chiar dacă eram înstrăinată de toți cei dragi. Nu știu de ce dracu’ nu mă mai maturizez odată. Ce pot să spun… ai fost acolo când eram singură, ai fost acolo și mi-ai înseninat nopțile. Adormeam cu vocea ta. Adormeam visând la ce vom fi. M-am îndrăgostit de tine fără să te fi atins vreodată. M-am luptat să n-o fac. Am refuzat ideea. Voiam să te țin la distanță. Dar nu m-ai lăsat. Ai vrut să-ți demonstrezi că poți să mă ai, sau că poți să fii la rândul tău al cuiva. Nici nu știu. Nici nu cred că m-ar ajuta să știu. Tot ce știu e că deși nu te mai port în suflet, încă mă trec fiori de durere când mă gândesc la cum m-ai abandonat. Aș putea să spun că n-ai fost bărbat, și nu cred că m-ai putea contrazice, dar n-am s-o fac. N-ai putut să te ții de cuvânt, este în regulă. Nu ai fost primul și cu siguranță, nici ultimul. Este în regulă,  ești o mizerie de om, ca noi restul.

Știi, dragul meu, care este partea cea mai tristă? Că nu credeam că merit să fiu fericită, nu credeam că o să fii tu finalul meu fericit. Devin incoerentă… încă doare. Doare al dracului de tare. Și ca să nu mai doară..am ajuns în brațele altcuiva…

M. 

Da, nu. Tu, tu mi-ai pus capac. Nu am cuvinte pentru tine. Și de regulă am vorbele la mine. Tu-mi sfâșii sufletul. Te vreau, te detest, te doresc, te urăsc. M-ai transformat într-o ființă nevrotică, nesigură, fragilă. Dragostea pe care o port pentru tine mă copleșește. Mă doare cât de mult te… te. Vreau să fiu mereu în centrul atenției tale. Sunt ca un animal sălbatic, toate simțurile mele o iau razna. Când ești lângă mine, bestia din pieptul meu toarce liniștită. Când ești plecat..vai. Vai, când ești plecat. Ce furtună. Ce uragan. Ce tragedie interioară. Ce mă fac cu tine, M? Ce doamne iartă-mă pot să mă fac cu tine? M-ai îngenunchiat, afurisitule. M-ai făcut să cad umilă la picioarele tale. Am căzut pradă propriilor sentimente. Am vrut să mă scap de tine. Nu m-ai lăsat. Nu vrei să mă lași să uit de tine, nu vrei să-mi redai libertatea. Ai răpus animalul de pradă. Posibil să fiu doar un trofeu pentru tine. Nu am de unde să știu, că jocul pe care-l joci e mai pervers decât mi-am putut închipui vreodată. Sau poate mă iubești și tu, la rândul tău, doar că ești într-atât de defect încât nu poți să îți accepți sentimentele.

Teama mea cea mai mare este că nu voi afla niciodată ce simți cu adevărat pentru mine, că nu voi ști sigur niciodată ce este între noi.

Vreau să plec, să fug, să urlu… Dar nu pot.